Cine, cum si de ce asteapta Floriile?

Intrarea Domnului in Ierusalim,

Duminica a 6-a din Post (a Floriilor), Ioan 12, 1-18

Inainte de Pasti cu sase zile, Iisus a venit in Betania, unde era Lazar, pe care il inviase din morti. Si I-au facut acolo cina si Marta slujea. Iar Lazar era unul dintre cei ce sedeau cu El la masa. Deci Maria, luand o litra cu mir de nard curat, de mare pret, a uns picioarele lui Iisus si le-a sters cu parul capului ei, iar casa s-a umplut de mireasma mirului. Dar Iuda Iscarioteanul, unul dintre ucenicii Lui, care avea sa-L vanda, a zis: Pentru ce nu s-a vandut mirul acesta cu trei sute de dinari si sa-i fi dat saracilor? Insa el a zis aceasta nu pentru ca ii era grija de saraci, ci pentru ca era fur si, avand punga, lua din ce se punea in ea. A zis, deci, Iisus: Las-o, ca pentru ziua ingroparii Mele l-a pastrat. Ca pe saraci totdeauna ii aveti cu voi, dar pe Mine nu Ma aveti totdeauna. Deci multime mare de iudei au aflat ca este acolo si au venit nu numai pentru Iisus, ci sa vada si pe Lazar, pe care-l inviase din morti. Si s-au sfatuit arhiereii ca si pe Lazar sa-l omoare, caci, din pricina lui, multi dintre iudei mergeau si credeau in Iisus. A doua zi, multimea cea mare, care se adunase la sarbatoare, auzind ca Iisus vine in Ierusalim, a luat ramuri de finic si a iesit intru intampinarea Lui si striga: Osana! Binecuvantat este Cel ce vine intru numele Domnului, Imparatul lui Israel! Si Iisus, gasind un asin tanar, a sezut pe el, precum este scris: "Nu te teme, fiica Sionului! Iata, Imparatul tau vine sezand pe manzul asinei". Acestea nu le-au inteles ucenicii Lui la inceput, dar, cand S-a preaslavit Iisus, atunci si-au adus aminte ca acestea erau scrise despre El si ca acestea I le-au facut Lui. Asadar, dadea marturie multimea care era cu El cand l-a strigat pe Lazar din mormant si l-a inviat din morti. De aceea L-a si intampinat multimea, pentru ca auzise ca El a facut minunea aceasta.

In a sasea saptamana din Postul Mare comemoram intrarea Domnului in Ierusalim. In toate celelalte duminici, prin pildele Mantuitorului, prin relatarea despre minunile pe care le-a savarsit Domnul, prin invataturile date de Acesta, prin exemplele unor mari sfinti (unii nevoitori de tineri, cum au fost Sfintii Grigorie Palama si Ioan Scararul, altii convertiti, cum a fost Maria Egipteanca), am fost invitati sa ne pregatim mai intens pentru Ierusalimul ceresc, adica pentru Imparatia lui Dumnezeu pe care o putem vedea in Hristos Cel inviat si o putem pregusta in bucuria comemorarii Invierii Domnului. Nu putem ajunge insa acolo fara sa trecem prin Ierusalimul pamantesc. De vreme ce crestinul este urmator lui Hristos, ar fi de neinteles ca el sa nu treaca intr-un fel sau altul (realmente, simbolic sau comemorativ) prin Ierusalimul pamantesc, sa nu calce oarecum pe acolo pe unde a calcat Domnul Insusi.

Din relatarile Evanghelistilor, am inteles ca Mantuitorul a fost de trei ori in pelerinaj la Ierusalim cu ocazia Pastelui (Ioan 2, 13-15; 6, 4; 12, 1-13, 1 si urm.). Sarbatoarea Floriilor semnaleaza ultimul pelerinaj istoric al Mantuitorului Hristos la Ierusalim.

Sosise timpul prielnic implinirii sperantelor

De data aceasta, venirea Sa la Ierusalim era asteptata de multe persoane. Timpul si locul respective parca pareau sa favorizeze producerea unui mare eveniment istoric. Lumea astepta parca acest eveniment. Mai toti presimteau ca sosise timpul prielnic implinirii sperantelor si nazuintelor lor: judecarea acestei lumi si scoaterea afara din ea a diavolului, stapanitorul ei (Ioan 12, 31).

Era si timpul implinirii Tainei Fiului lui Dumnezeu facut Om, taina din care sa se impartaseasca multi, taina pusa la temelia unei noi perioade si forme de devenire istorica si supraistorica a lumii. Un nou inceput. Un act de creare a unei lumi - Biserica - de data aceasta in interiorul universului creat candva, fundamentat nu numai pe atotputernicia si iubirea lui Dumnezeu, ci pe filantropia Lui si pe sacrificiul Sau suprem. O lume la care fiecare om va avea acces printr-un act responsabil de fidelitate fata de Cel care S-a jertfit pentru el. La prima creatie Dumnezeu a facut toate din iubirea Sa totala. Era un prim pas in procesul de creare a unor realitati (universul intreg si oamenii) in perspectiva eshatologiei lor fericite. Acum se pune un nou inceput. Inceputul unei lumi in care omul devine partener al lui Dumnezeu, nu numai beneficiarul atotdarniciei iubirii divine. Omul va co-participa la constituirea acestei lumi in el si in jurul sau prin raspunsul liber si responsabil dat in credinta sacrificiului suprem pus la temelia noii creatii in Taina lui Hristos ce urma sa se implineasca peste cateva zile in Ierusalim. Pentru constituirea nucleului acestei lumi, Mantuitorul Isi pregatise ucenicii pe durata celor trei ani ai activitatii Sale publice.

Urcand de la Ierihon spre Ierusalim, Mantuitorul spunea ucenicilor ca in Ierusalim Fiul Omului va fi dat in mainile oamenilor pacatosi care-L vor batjocori si-L vor ucide. Entuziasmul si asteptarile ucenicilor erau prea mari ca sa priceapa realismul acestor spuse. Ei se raportau la aceasta Taina in felul lor: Petru, nevazand perspectiva sacrificiului lui Hristos, Il indemna pe Acesta sa renunte la a mai merge la Ierusalim, agonisindu-si cuvinte nemagulitoare din partea lui Iisus: "Oare, nu voi bea paharul pe care Mi l-a dat Tatal sa-l beau"?

Fiii lui Zevedeu Ii cereau lui Iisus ca atunci cand El se va stabili in slava Sa (nu era vorba desigur de slava la care aspira Iisus, ci de cea la care gandeau ei), sa-i faca cei mai apropiati sfetnici ai Sai, incat unul sa stea de-a dreapta, iar altul de-a stanga Sa. Ba mai mult, chiar mama lor, una dintre femeile cu stare care-L insoteau pe Iisus si-L ajutau din venitul lor, a intervenit in acest sens pentru fiii ei (Matei 20, 20-22). Acestora Mantuitorul le va spune ca nu stiu ce cer. Si era normal. Hristos nu mergea la Ierusalim sa se urce pe tronul lui David, ci pe Cruce.

Cautat de autoritatile evreiesti

De venirea Mantuitorului la Ierusalim se interesau mai-marii preotilor si fariseii. Acestia luasera hotararea uciderii lui Iisus (Ioan 11, 53). In Talmud se spune ca Iisus fusese cautat timp de patruzeci de zile prin intermediul anunturilor si prin urmarire. Autoritatile poruncisera ca, daca cineva ar fi aflat unde S-ar fi gasit Iisus, sa le dea de stire ca sa-L prinda (Ioan 11, 57). Evanghelistul Ioan ne relateaza ca, afland de hotararea acelora, Iisus se retrasese in Efraim, o cetate de la marginea tarii. Cu cateva zile inaintea Pastelui, mai-marii preotilor se adunasera in templu si-L asteptau pe Iisus, considerand ca Acesta nu putea fi absent de la festivitatile legate de marele praznic al Pastelui. Si totusi au constatat ca Iisus nu sosise, incat isi puneau intrebari cu privire la prezenta sau la absenta Acestuia de la sarbatoarea Pastelui (Ioan 11, 56).

Momentul aparitiei lui Iisus in Ierusalim era asteptat de autoritatile iudaice cu mare interes, chiar daca el nu era din aceeasi categorie cu interesul aratat de ucenici si de multimile care-L insoteau pe Iisus. De retinut este ca Iisus, cunoscand intentiile si masurile luate de autoritatile iudaice, a venit la Ierusalim facand sa se implineasca nu atat planurile acestora, ci randuiala lui Dumnezeu.

Parasind valea Iordanului, Iisus a trecut prin Ierihon. La iesirea din acest oras a vindecat doi orbi si pe Bartimeu. Acesta nu a mai plecat la casa lui, ci L-a urmat pe Iisus. Evenimentul acesta a facut ca numarul celor care-L urmau pe Iisus sa creasca semnificativ. In sambata dinaintea Pastelui, Iisus s-a oprit in Betania, unde prietenul sau Lazar si surorile au facut ospat mare in cinstea Lui. Acolo Maria, sora lui Lazar, I-a uns picioarele cu mir de nard, gest apreciat de Iisus ca fiind facut spre ingroparea Sa. A doua zi Iisus, grupul de ucenici care-L insoteau si cei care, auzind ca Iisus se gasea in Betania, venisera sa-L vada pe El si pe Lazar cel inviat au pornit spre Sfanta Cetate. Multimile de oameni care veneau din Ierusalim spre Betania se intalnesc cu cei care au pornit din Betania spre Ierusalim. Numarul simpatizantilor lui Iisus va creste simtitor, ridicandu-se la cateva mii de oameni.

Evanghelistii ne relateaza ca, apropiindu-se de Betfaghe, Iisus a trimis pe doi dintre ucenicii Sai, spunandu-le: "Mergeti in satul dinaintea voastra. Cand veti intra in el, veti gasi un asin pe care nu a incalecat niciodata nimeni; dezlegati-l si-l aduceti la Mine!" (Luca 19, 29-30). El le semnaleaza ca, daca stapanul ii va intreba cu privire la gestul lor, sa-i spuna ca acel asin trebuie Domnului si stapanul se va invoi sa ofere asinul imprumut Domnului. Ucenicii au mers si au adus Domnului asinul. Evanghelistul Matei relateaza ca era vorba de o asina si manzul ei. Probabil ca era un manz destul de dezvoltat, incat sa poata sustine o persoana. Evanghelistii Marcu si Luca au relatat, se pare, doar despre animalul pe care S-a asezat Domnul, nu si despre mama acestuia.

Prorocul intru care se implinesc prorociile

Porunca data celor doi ucenici si urmarile indeplinirii ei scot in evidenta inca o data o serie de calitati ale Celui care de buna-voie acum intra in Ierusalim.

Mai intai, se vad calitatile profetice ale Mantuitorului: El stie in amanunt cele cu privire la asinul de care avea nevoie pentru intrarea in Ierusalim. In al doilea rand, Iisus arata ca este Regele mesianic al lui Israel (Luca 19, 12-14). De acum, Iisus incepe sa-Si faca publica demnitatea imparateasca: El intra in cetate calare, precum regii.

In Orient, cu ocazia vizitelor pasnice in diverse localitati, regii nu foloseau caii, ci asinii. Caii erau folositi numai in situatii de razboi, in actiuni militare. Evanghelistii semnaleaza ca Mantuitorul a precizat ca asinul ce trebuia adus la El nu mai fusese incalecat de nimeni. La evrei era obiceiul era ca animalele pe care calareau regii sa nu fi fost calarite de nimeni. De obicei, animalele de calarie (inclusiv asinii) sunt pregatite in acest sens de specialisti. Nu a fost cazul asinului pe care S-a asezat Domnul. De data aceasta, ucenicii au asezat hainele lor pe asin si peste ele S-a asezat Iisus. Aceasta sugereaza ca Iisus este Imparat peste toate: peste cer si pamant, peste toata faptura, peste lumea vie si nevie. Pe de o parte, Iisus Se incadra in cutumele locale si ale timpului Sau, iar pe de alta parte, modul intrarii Sale in Ierusalim corespundea profetiei lui Zaharia care spunea: "Bucura-te, fiica a Sionului! Veseleste-te, fiica a Ierusalimului, caci, iata, Imparatul tau vine la tine drept si biruitor; smerit si calare pe asin, pe manzul asinei!" (Zaharia 9, 9; Matei 21, 5; Ioan 12, 15). Intrarea Domnului in Ierusalim nu era una revolutionara, ci una mantuitoare, nu sfida prin stralucire, autoritate si distanta fata de oamenii obisnuiti, ci apropia prin smerenie si blandete.

Toate aceste evidente impliniri mesianice in Iisus au facut ca multimile de oameni care-L insoteau pe Acesta sa confirme, si ele, ca asteptau intrarea Domnului in Ierusalim. De aceea, cei care vedeau alaiul ce mergea spre Ierusalim se comportau ca in fata unui rege: taiau ramuri din copaci si le asezau pe calea pe care trecea Iisus, altii asterneau hainele lor pe unde trecea Iisus, iar altii purtau in maini ramuri de finic. Erau frunze de finic aduse din regiunile unde crestea acest arbore, special pentru sarbatoarea Pastelui.

Mesia, ovationat in cetatea lui David

In mod obisnuit, la intampinarea unei personalitati dragi si insemnate, oamenii ovationeaza. Asa a fost si atunci: cei care erau inainte si cei care veneau pe urma strigau o serie de ovatii, pe de o parte, demne de un rege, pe de alta parte, adresate lui Dumnezeu sau lui Iisus Insusi perceput ca Mesia, ca Mantuitor. Au fost cu siguranta mai multe ovatii. Evanghelistii au consemnat cateva, suficiente sa ne arate entuziasmul si calitatea celor care-L insoteau pe Iisus. Nici o ovatie razboinica! Nici o ovatie agresiva! Sunt ovatii care imbraca mai degraba forma rugaciunii.

Cele mai frecvente ovatii au fost, se pare: "Osana! Bine este cuvantat Cel ce vine intru numele Domnului! Binecuvantata este Imparatia ce vine, a parintelui nostru David! Osana intru cei de sus!" (Marcu 11, 10), "Osana, Fiul lui David; bine este cuvantat Cel ce vine intru Numele Domnului! Osana intru cei de sus!" (Matei 21, 9), "Binecuvantat este Imparatul Care vine intru numele Domnului! Pace-n cer si slava intru cei de sus!" (Luca 19, 38), "Osana! Binecuvantat este Cel ce vine intru numele Domnului, Imparatul lui Israel!" (Ioan 12, 13).

Cuvantul "Osana" nu este un nume, ci expresia greceasca a verbului ebraic "hosia-ah-nà", care inseamna "ajuta-ne!". Aceasta forma verbala este o invocare, nu neaparat o formula de politete. Vedem ca se adreseaza lui Iisus, ca Fiu al lui David, Cel ce vine intru numele Domnului.

Din intrebarile pe care trimisii lui Ioan Botezatorul I le-au pus Mantuitorului, stim ca formularea "Cel ce vine" (Matei 11, 3) se referea la Mesia. Iar Mantuitorul le-a raspuns trimisilor lui Ioan cu un citat din profetul Isaia (Isaia 29, 18-19; 35, 5), incredintandu-i ca El este Mesia. Folosirea frecventa a invocarii "Osana!", urmata de "Cel ce vine intru numele Domnului" si de "Fiul lui David", ne arata ca multimile vedeau in Iisus pe Cel care putea sa le ajute pentru ca venea in numele Domnului si pentru ca avea origine davidica, asa cum stiau din profetiile Vechiului Testament ca trebuia sa fie Mesia. Prin urmare, El nu era un rege ca oricare rege pamantesc, ci era adevaratul Imparat al lui Israel. Invocarea "Osana" putea sa se adreseze si lui Dumnezeu (Iahve) sa-i ajute in cele superioare celor de pe pamant sau sa-L ajute pe Iisus sa instaureze Imparatia Pacii, care nu este pacea pe care si-o dau oamenii, ci una venita de Sus.

Cu siguranta, nu acestea au fost multimile dintre care unii vor striga peste cateva zile: "Rastigneste-L, Rastigneste-L!". Acestia din urma faceau parte din masa de manevra folosita de puternicii zilei atunci cand voiau sa dea o justificare "populara" unor actiuni care sa-i avertizeze, tinand departe de evenimente poporul autentic.

Ovatiile multimilor erau spontane, autentice si corespunzatoare personalitatii lui Iisus. Numai ca El stia care va fi finalitatea intrarii sale in Ierusalim. Astepta si El acest moment, cu toate ca, omeneste vorbind, si-ar fi dorit sa treaca de la El "paharul" suferintelor pe care avea sa-l bea. Iisus mergea tacut, ingandurat ca un rege care vedea realmente responsabilitatile sale. Un rege mahnit pentru ca nu reusise sa adune pe fiii lui Israel cum isi aduna closca puii sub aripi ca, pentru neascultarea lui Israel, minunatele ziduri ale cetatii sfinte si ale templului urmau sa fie daramate, incat sa nu mai ramana piatra pe piatra, ca fiii lui Israel vor avea parte in curand de atrocitati de neimaginat, ceea ce s-a si adeverit in anii 67-70 si cei care au urmat. Era Regele care cunostea cu adevarat tainele domniei Sale peste o imparatie care nu se limita la fruntariile Iudeii sau ale Palestinei, o imparatie care, intr-adevar, avea nevoie de ajutor de Sus. Privirea Lui nu se indrepta spre cetatuia Antonia, unde se afla garnizoana romana, ci spre Roma insasi, care avea sa fie cucerita candva de ucenicii Sai, nu cu armele, ci cu Duhul lui Dumnezeu.

"Daca acestia vor tacea, pietrele vor striga"

Ovatiile oamenilor au fost atat de evidente incat cei din cetate s-au intrebat cu mirare ce se petrece. Au aflat ca avea loc intrarea in Sfanta Cetate a prorocului din Nazaretul Galileii, iar autoritatile au semnalat Mantuitorului jena pe care aceste ovatii le-o provocau. Nu I s-au adresat lui Iisus cu vreo formula jignitoare, ci cu apelativul "Invatatorule". Il recunosteau ca atare, chiar daca hotararea uciderii Lui si toate masurile in acest sens fusesera de mult luate. Evenimentul intrarii in Ierusalim era atat de important si perspectiva lui atat de evidenta, incat nu mai putea fi limitat. De aceea, Iisus le-a raspuns sec autoritatior care I-au cerut sa potoleasca multimile: "Daca acestia vor tacea, pietrele vor striga" (Ioan 19, 40). Altfel spus, daca pruncii si ceilalti care ovationau taceau, ar fi strigat pietrele. La un asemenea eveniment ar fi ovationat pana si necuvantatoarele, creatia intreaga, pentru ca intreaga creatie astepta cu suspine negraite evenimentul implinirii Tainei mantuitoare a Fiului lui Dumnezeu (Romani 8, 20-24).

Tinta intrarii Mantuitorului in Ierusalim era, desigur, templul, casa de rugaciune, spatiul in care in mod firesc se cuvenea sa stea. De acolo a alungat pe cei care, prin indeletnicirile lor, necinsteau casa de rugaciune. Tot acolo a avut si primele dispute cu cei pregatiti sa-L prinda in cuvant. Dupa ce evenimentul intrarii in Ierusalim si-a atins efectul, Mantuitorul, spre a nu grabi deznodamantul prezentei Sale in Sfanta Cetate, S-a intors discret in Betania, unde avea mai multa siguranta. De acolo Se va intoarce a doua zi in Ierusalim si evenimentele se vor produce asa cum ne-au istorisit Evanghelistii.

Fata de intrarea Domnului in Ierusalim crestinii au aratat un respect deosebit. Sfintii Parinti au prins evenimentul intrarii Domnului in Ierusalim nu numai in calendar, ci si in memorialul si in simbolismul liturgic. In cadrul uneia dintre partile Sfintei Liturghii, proscomidia, preotul pregateste Cinstitele Daruri de paine si vin spre preschimbarea lor in Trupul si Sangele Domnului prin rugaciunea catre Dumnezeu Tatal. In centrul Sfantului Disc (unul dintre vasele liturgice) preotul asaza partea centrala a prescurii pe care se afla pecetea IS-HR-NI-KA (adica Iisus Hristos biruieste), adica Sfantul Agnet (de la grecescul agnos, care inseamna miel), care Il simbolizeaza pe Mantuitorul Hristos Care urmeaza sa fie jertfit. In momentul Vohodului Mare de la Sfanta Liturghie, Cinstitele Daruri (de paine si vin) sunt aduse de la proscomidiar la Sfanta Masa. Sfanta Masa simbolizeaza Golgota istorica unde a fost jertfit Hristos, din coasta Caruia a curs Sangele sfant al Dumnezeu-Omului spre mantuirea lumii. Pe Golgota locasului sfant (biserica), la fiecare Sfanta Liturghie, prin lucrarea Sfantului Duh si rugaciunea comunitatii eclesiale, se actualizeaza Jertfa de pe Golgota din Ierusalimul de altadata, spre impartasirea credinciosilor cu Trupul si Sangele euharistic al lui Hristos in vederea sfintirii lor prin participarea reala la jertfa lui Hristos. Intrarea cu Cinstitele Daruri in Sfantul Altar simbolizeaza intrarea Domnului in Ierusalim. De aceea, inainte de sfintirea Cinstitelor Daruri, credinciosii din sfanta biserica se roaga cantand imnul liturgic "Osana intru cei de sus. Bine este cuvantat Cel ce vine intru numele Domnului! Osana!", una dintre ovatiile celor prezenti la intrarea Domnului in Ierusalim.

Prin acest imn, noi, cei de azi, devenim contemporani cu cei care acum mai bine de doua mii de ani strigau la fel cu ocazia intrarii Domnului in Ierusalim. Momentul intrarii Domnului in Ierusalim, dupa cum am vazut, a fost asteptat de multi. Unii au fost luati de acest eveniment prin surprindere, nestiind initial cine era realmente Hristos.

Spre deosebire de aceia, noi, cei de azi, stim cine este Domnul Hristos. Prin urmare, noi Il asteptam? Daca da, alaturi de care dintre cei despre care am vorbit mai sus? Stiind acum mai bine decat toti ceilalti cine a fost si cine este Iisus, trebuie sa profitam de aceasta stiinta, incat sa-L asteptam cum se cuvine, facand roade vrednice de stiinta noastra si de Cel pe Care-L cunoastem, pe Care-L ovationam si-L slavim, Caruia ne rugam si cu al Carui Trup si Sange ne hranim spre iertarea pacatelor si viata de veci.

Sursa: http://ziarullumina.ro/evanghelia-de-duminica/cine-cum-si-de-ce-asteapta-floriile


Informatii utile:
- Un IMPARAT SMERIT pentru lumea noastra - Intrarea Domnului in Ierusalim, implinirea asteptarii mesianice