Un razboi nedeclarat impotriva familiei?

Am prezentat in numarul 10 al revistei noastre (Familia Ortodoxa) modalitatea prin care UNESCO urmareste pervertirea copiilor nostri prin impunerea educatiei sexuale inca de la varsta de 5 ani. De asemenea, am aratat ca un astfel de proiect nu poate fi dus la indeplinire fara incercarea de a-i desprinde pe copii de parintii lor in numele drepturilor copilului.

Pentru aceasta a fost adoptata Conventia ONU pentru drepturile copilului, un tratat international ce cauta in fond sa-i impiedice pe parinti sa-si creasca copiii potrivit propriilor valori crestine si, chiar mai mult, da posibilitatea statului de-a rapi – asa cum vom vedea – parintilor copiii, pentru a-i institutionaliza. Ceea ce inseamna ca, daca nu accepti in nici un fel ca statul sa-ti perverteasca moral si sexual copilul, statul isi rezerva dreptul de a ti-l lua. Ca si cum noi, ca parinti, nu avem decat dreptul de a naste si a ne hrani copilul, educatia sa fiind rezervata prioritar ideologiilor oficiale.

Statul impotriva familiei

Punerea in practica a unor astfel de legi este, din pacate, tot mai vizibila in societatea occidentala a drepturilor si a democratiei. Potrivit sitului Lifesitenews.com, in luna decembrie 2009 opt barbati de origine ruso-germana, capi de familie din Salzkotten, Germania, au fost bagati in inchisoare pentru ca au refuzat sa-si trimita copiii la cursurile obligatorii de educatie sexuala care incerca sa-i transforme pe copii in cobai sexuali, distrugandu-le astfel educatia crestina deprinsa in familie, si i-au retras din scoala.

Autoritatile germane au recurs la aceasta solutie dupa ce in prealabil familiile au refuzat sa-si lase copiii sa joace intr-o piesa de teatru denumita Corpul meu imi apartine ("Mein Körper gehört mir"), o introducere a copiilor in diverse modalitati de a relationa sexual. Parintii au refuzat sa plateasca amenzile usturatoare impuse de statul german si denumite intr-un mod inedit: Bussgeld – "bani pentru penitenta". Amenda, atat prin denumirea, cat si prin semnificatia ei, este o incercare de a-l umili pe cel care o sufera, motiv pentru care parintii copiilor din Germania au refuzat sa o plateasca. In acest fel, ei au refuzat sa recunoasca abuzul statului german si pretentia acestuia de a sti mai bine decat familia ceea ce este bine pentru copii.

Cazul celor opt familii din Salzkotten nu este singular, el venind in urma unui indelung sir de abuzuri ale statului impotriva familiilor, abuzuri ce presupun o continua stare de hartuire, amenzi exorbitante, amenintarea cu inchisoarea si retragerea, in cele din urma, a custodiei copiilor.

In 2008, Juergen si Rosemarie Dudek din landul german Hesse au suferit 3 luni de inchisoare pentru "crima" de a-si educa copiii acasa. In acelasi an, Uwe si Hannelore Romeike, impreuna cu cei cinci copii ai lor, au fugit din Bissingen, Germania, cerand azil politic in Statele Unite, dupa ce nu au mai suportat regimul de hartuire permanenta la care au fost supusi in tara de origine.

In 2007, Melissa Busekros, o fetita de 15 ani din Erlangen, Germania, a fost de-a dreptul luata din casa in miezul noptii de o echipa de politisti greu inarmati – ca pentru a face fata unor infractori periculosi – fara a avea mandat si dusa intr-un stabiliment public pentru copii. Crima parintilor? Retragerea fetitei din scoala publica unde educatia sexuala era obligatorie si educarea ei acasa plecand de la principiul ca parintii sunt, in fond, principalii responsabili pentru educatia si valorile ce le vor fi transmise copiilor, iar nu statul.

In Suedia intalnim aceeasi situatie: in 2008, autoritatile statului l-au luat pe Dominic Johansson din custodia parintilor sai, Christer si Annie Johansson, doar pentru ca acestia au hotarat sa-si puna in practica dreptul de a fi principala autoritate in privinta valorilor ce vor fi transmise copilului si nu statul. Informatii preluate de pe situl Lifesitenews.com

CEDO sustine drepturile copiilor impotriva drepturilor parintilor

Relevant pentru intelegerea spiritului general care anima institutiile Europene si educatia pe care acestea o propun este cazul sotilor Fritz si Marianna Konrad (2003), care au facut o plangere la Curtea Europeana a Drepturilor Omului in numele copiilor lor, Joshua si Rebekka Konrad, in care se argumenta prezenta obligatorie in scoala, impusa de statul german, pune in pericol educatia lor religoasa. Trebuie sa mentionam in acest context faptul ca in Germania exista o lege in vigoare de pe vremea regimului nazist care interzice explicit educatia acasa. Legea incearca sa suprime aparitia "societatilor paralele" ce s-ar putea naste in urma aplicarii unor "convingeri filosofice separate" de cele sustinute de stat, prin integrarea copiilor in sistemul public de invatamant.

Plangerea avea in vedere in special cursul obligatoriu de educatie sexuala impus de statul german, dar si cursurile in care vrajitoria si ocultismul sunt prezentate intr-un mod care aduce un afront direct credintei crestine.

In virtutea Articolului 2, Protocolul 1 cu privire la dreptul la educatie din Conventia Europeana pentru Drepturile Omului – care afirma: Nimanui nu i se poate refuza dreptul la instruire. Statul, in exercitarea functiilor pe care si le va asuma in domeniul educatiei si al invatamantului, va respecta dreptul parintilor de a asigura aceasta educatie si acest invatamant conform convingerilor lor religioase si filozofice. –, parintii si-au sustinut dreptul de a-si educa copii si de a le transmite valorile crestine.
Astfel, acestia si-au sustinut dreptul de a-i retrage pe copii din scolile publice – care impun educatia sexuala – si de a-i educa conform propriilor valori religioase.

Hotararea din 2006 a Curtii*, desi le recunostea parintilor dreptul enuntat mai sus, a fost deconcertanta: in virtutea principiului ca interesele statului au intaietate in fata drepturilor parintilor de a-si educa copiii, s-a dat castig de cauza statului german. Astfel, Curtea a sustinut ca "parintii nu pot refuza, pe baza convingerilor lor, dreptul la educatie pe care il are un copil", drept ce "prin natura lui pretinde reglementarea Statului", astfel incat "obligatia Statului de a educa promoveaza de asemenea interesele copiilor si are functia de a le proteja drepturile personale" (p. 3). Mai mult, "parintii nu pot obtine o exceptie de la prezenta obligatorie in scoala a copiilor lor, chiar daca sunt in dezacord cu continutul [numai] anumitor parti din silabus, chiar daca dezacordul lor are o motivatie religioasa" (p. 3).

In continuarea argumentatiei, Curtea afirma ca, desi parintii nu si-au impus convingerile copiilor impotriva vointei acestora, "copiii nu puteau sa prevada consecintele deciziei parintilor de a-i educa acasa, datorita varstei lor fragede" (p. 3). Cu toate acestea, Curtea a sustinut ca in virtutea faptului ca Statul este cel chemat sa "protejeze pluralismul in educatie, ceea ce este esential pentru conservarea "societatii democratice" si, "tinand cont de puterea Statului modern, acest scop este realizat inainte de toate prin invatamantul de stat" (p. 7).

De unde putem deduce ca, in viziunea CEDO, Statul este cel care in ultima instanta stie mai bine decat parintii care sunt conceptiile si actiunile care pot afecta pe viitor dezvoltarea copiilor.

Astfel, prin decizia Curtii Europene a Drepturilor Omului functia naturala a parintilor de a-si proteja copii de actiuni care pot avea un efect daunator in viitor, fara ca acestia sa-l poata constientiza datorita varstei lor, este transferata statului. Curtea Europeana a consfintit juridic, asadar, abuzurile statului german de a-i desprinde pe copii de parinti prin retragerea custodiei – asa cum am vazut in exemplele de mai sus –, in virtutea dreptului pe care il are Statul de a preintampina aparitia "societatilor paralele" bazate pe "convingeri filosofice" care pun in pericol "pluralismul" si "toleranta", valorile care fundamenteaza "societatea democratica" aparata de stat.

Statul se face astfel purtatorul ideologiei pluralismului si tolerantei!

Semnificatia hotararii CEDO in favoarea statului german

Semnificatia acestei decizii a CEDO este deosebit de importanta pentru ca pune in aplicare in practica juridica europeana Conventia ONU pentru drepturile copilului. Toata argumentatia CEDO pleaca de la intaietatea pe care o au drepturile copilului in fata drepturilor parintilor de a-si educa copiii. Decizia Curtii constituie astfel un periculos precedent juridic pentru introducerea obligativitatii cursurilor de genul celor privind educatia sexuala in numele drepturilor copilului.
Alaturi de recenta decizie a CEDO de a condamna Italia pentru afisarea crucifixelor in scolile publice, motivand ca acestea incalca dreptul copiilor la libertate religioasa, aceasta decizie deschide larg portile unui nou abuz indreptat in prima instanta impotriva parintilor, dar si a copiilor lor. Pentru ca orice abuz impotriva parintilor va fi inevitabil un abuz impotriva copiilor.

Din decizia CEDO impotriva Italiei aflam insa ca: "Expunerea obligatorie a unui simbol apartinand unei confesiuni [religioase] particulare in incinte folosite de autoritatile publice… restrange dreptul parintilor de a-si educa parintii in conformitate cu propriile convingeri".

Cum e posibil ca intr-un caz CEDO sa afirme intaietatea intereselor de stat in fata parintilor cand acestia incearca sa-si protejeze copiii in fata unei curricule scolare anticrestine impusa de stat, dar in alt caz sa sustina dreptul parintilor de a-si educa copiii conform propriilor convingeri ateiste in dauna statului in care sunt afisate simboluri crestine?

Contradictia flagranta in care se afla cele doua decizii ale CEDO – una impotriva familiei crestine si in favoarea statului si alta in favoarea familiei anticrestine si impotriva statului – in chestiuni care trateaza acelasi subiect isi gaseste un numitor comun in faptul ca CEDO actioneaza in ambele cazuri impotriva oricarei manifestari sau simbol al credintei crestine. Faptul ca el se contrazice in premizele dupa care judeca cele doua cazuri este cea mai buna dovada a orientarii anticrestine a acestui organism supra-statal.

De asemenea, prin instituirea drepturilor copilului se introduce o bresa atat psihologica, cat si juridica intre copii si proprii parinti. In acelasi timp, daca Statul este cel care acorda si garanteaza aceste drepturi chiar impotriva parintilor, atunci acesta este cel care se instituie pe furis ca adevaratul tutore al copilului. Si aceasta in ciuda faptului ca intr-o prima faza ii proclama autonomia si ii acorda drepturile care sa o sustina.

Asadar, ceea ce se intampla acum e un simplu transfer de autoritate dinspre familie inspre stat: Conventia ONU pentru drepturile copilului reprezinta astfel fundamentul juridic al acestui transfer, iar decizia CEDO – integrarea ei in practica juridica in statele europene. Prin aceste legi copiii trec in proprietatea statului, parintilor ramanandu-le doar sa se sacrifice pentru a-i naste si a le asigura mancarea, restul ramanand la latitudinea institutiilor anticrestine ale statului. Ce ne ramane noua de facut?

Nota: Textul deciziei CEDO "Fritz KONRAD si altii impotriva Germaniei" poate fi gasit la adresa: http://www.alliancealert.org/2006/20060926.pdf

Petru Molodet

Sursa: http://www.familiaortodoxa.ro/2010/02/27/un-razboi-nedeclarat-impotriva-familiei/