AGRICULTURA ECOLOGICA
Agricultura ecologica", termen protejat si atribuit de U.E Romaniei pentru definirea acestui sistem de agricultura este similar cu termenii "agricultura organica sau "agricultura biologica utilizati in alte state membre.
Rolul sistemului de agricultura ecologica este de a produce hrana mai curata, mai potrivita metabolismului uman, in deplina corelatie cu conservarea si dezvoltarea mediului.
Unul dintre principalele scopuri ale agriculturii ecologice este producerea de produse agricole si alimentare proaspete si autentice, prin procese create sa respecte natura si sistemele acesteia.
In etapa de productie la ferma se interzice utilizarea organismelor modificate genetic (OMG-uri si derivatele acestora), a fertilizantilor si pesticidelor de sinteza, a stimulatorilor si regulatorilor de crestere, hormonilor, antibioticelor.
In etapa de procesare a alimentelor se restrictioneaza folosirea aditivilor, a substantelor complementare si a substantelor chimice de sinteza folosite la prepararea alimentelor ecologice. Agricultura ecologica are o contributie majora la dezvoltarea durabila, la cresterea activitatilor economice cu o importanta valoare adaugata si la sporirea interesului pentru spatiul rural.
Obiectivele, principiile si normele aplicabile productiei ecologice sunt cuprinse in legislatia comunitara si nationala din acest domeniu. Aceste norme, alaturi de definirea metodei de productie in sectorul de productie vegetala, animaliera si de acvacultura reglementeaza si urmatoarele aspecte legate de sistemul de agricultura ecologica: procesarea, etichetarea, comertul, importul, inspectia si certificarea.
Prevederile privind etichetarea produselor obtinute din agricultura ecologica, stabilite in Regulamentul (CE) nr. 834/2007 al Consiliului privind productia ecologica si etichetarea produselor ecologice si in Regulamentul (CE) nr. 889/2008 al Comisiei de stabilire a normelor de aplicare a Regulamentului (CE) nr. 834/2007 sunt foarte precise si au in vedere oferirea increderii depline a consumatorilor in produsele ecologice, ca produse obtinute si certificate in conformitate cu reguli stricte de productie, procesare, inspectie si certificare.
Pentru obtinerea si comercializarea produselor ecologice care poarta etichetele si siglele specifice, producatorii trebuie sa parcurga un proces strict ce trebuie urmat intocmai.
Astfel, inainte de a obtine produse agricole ce pot fi comercializate cu mentiunea ,,produs ecologic” exploatatia trebuie sa parcurga o perioada de conversie, de minimum doi ani.
Pe durata intregului lant de obtinere a unui produs ecologic, operatorii trebuie sa respecte permanent regulile stabilite in legislatia comunitara si nationala. Ei trebuie sa-si supuna activitatea unor vizite de inspectie, realizate de organisme de inspectie si certificare, in scopul controlului conformitatii cu prevederile legislatiei in vigoare privind productia ecologica.
In Romania, controlul si certificarea produselor ecologice este asigurata in prezent de organisme de inspectie si certificare private. Acestea sunt aprobate de Ministerul Agriculturii, Padurilor si Dezvoltarii Rurale, pe baza criteriilor de independenta, impartialitate si competenta stabilite in Ordinul nr. 65/2010 pentru aprobarea Regulilor privind organizarea sistemului de inspectie si certificare, de aprobare a organismelor de inspectie si certificare si de supraveghere a activitatii organismelor de control. Aprobarea de catre M.A.D.R a organismelor de inspctie si certificare este precedata, in mod obligatoriu, de acreditarea acestora, in conformitate cu norma europeana EN ISO 45011:1998, emisa de un organism abilitat in acest scop.
In urma controalelor efectuate de organismele de inspectie si certificare, operatorii care au respectat regulile de productie vor primi certificatul de produs ecologic si isi vor putea eticheta produsele cu mentiunea ,,ecologic”. Pe eticheta aplicata unui produs ecologic sunt obligatorii urmatoarele mentiuni: referire la productia ecologica, siglele, numele si codul organismului de inspectie si certificare care a efectuat inspectia si a eliberat certificatul de produs ecologic.
Sigla nationala ,,ae”, specifica produselor ecologice, alaturi de sigla comunitara sunt folosite pentru a completa etichetarea, in scopul identificarii de catre consumatori a produselor obtinute in conformitate cu metodele de productie ecologica.
Aplicarea logoului UE pe produsele alimentare preambalate este obligatorie incepand cu data de 1 iulie 2010. Utilizarea acestuia ramane optionala pentru produsele importate. Folosirea logoului comunitar UE trebui sa fie insotita de indicarea locului de producere al materiilor prime agricole.
Aceasta indicatie poate fi de forma 'UE', 'non-UE' sau/si numele statului membru UE sau din afara UE, unde au fost obtinute produsul sau materiile prime ale acestuia. Logoul comunitar ofera recunoasterea produselor certificate ecologic in intreaga Uniune Europeana. Informatii cu privire la modul de aplicare al logoului comunitar pe etichetele produselor agroalimentare ecologice sunt regasite in manualul de utilizare al logoului comunitar.
Sigla ,,ae”, proprietate a M.A.D.R , garanteaza ca produsul, astfel etichetat, provine din agricultura ecologica si este certificat de un organism de inspectie si certificare aprobat. Regulile de utilizare a siglei ,,ae” sunt cuprinse in Anexa nr.1 la Ordinul comun pentru modificarea si completarea Anexei la Ordinul ministrului agriculturii, padurilor si dezvoltarii rurale nr. 317/2006 si al presedintelui Autoritatii Nationale pentru Protectia Consumatorilor nr.190/2006 pentru aprobarea Regulilor specifice privind etichetarea produselor agroalimentare ecologice.
Dreptul de utilizare a siglei ,,ae” pe produsele, etichetele si ambalajele produselor ecologice il au producatorii, procesatorii si importatorii inregistrati la M.A.D.R. In vederea obtinerii dreptului de utilizare a siglei „ae’’ de certificare si a siglei „ae” de comunicare, solicitantii vor completa cererile de solicitare.
Consumatorii care cumpara produse care poarta sigla nationala si logoul comunitar pot avea increderea ca: cel putin 95% din ingredientele produsului au fost obtinute in conformitate cu metoda de productie ecologica si produsul respecta regulile de productie ecologica.
In plus, produsul poarta numele producatorului, procesatorului sau vanzatorului si numele sau codul organismului de inspectie si certificare.
Inainte ca producatorii sa inceapa desfasurarea unei activitati in acest domeniu au obligatia sa se inregistreze la M.A.D.R. Inregistrarea producatorilor in agricultura ecologica este obligatorie, in fiecare an, prin completarea Fiselor de inregistrare in agricultura ecologica,disponibile la Directiile pentru Agricultura Judetene si a Municipiului Bucuresti, in perimetrul careia producatorul isi desfasoara activitatea, la responsabilii judeteni pentru agricultura ecologica.
Procedura de inregistrare a producatorilor in agricultura ecologica este reglementata prin Ordinul nr. 219/2007 pentru aprobarea Regulilor privind inregistrarea operatorilor in agricultura ecologica, cu completarile si modificarile ulterioare. Urmare a procesului de inregistrare, M.A.D.R elaboreaza in fiecare an Lista operatorilor din agricultura ecologica care este pusa la dispozitia celor interesati.
Agricultura ecologica este un sector dinamic in Romania care a cunoscut in ultimii ani o evolutie ascendenta, atat in sectorul vegetal cat si in sectorul de productie animaliera.
Organizarea comercializarii produselor constituie un element important din filiera de agricultura ecologica. Comercializarea produselor ecologice se face numai de comercianti inregistrati la M.A.D.R, prin diferite canale de piata: vanzari de la poarta fermei, vanzari prin magazine en-gros, vanzari prin magazine specializate, vanzari prin bursa on-line pentru produse ecologice (www.agricultura-ecologica.ro), vanzari prin piete sezoniere.
Una din conditiile esentiale pentru dezvoltarea agriculturii ecologice o reprezinta promovarea conceptului de agricultura ecologica in vederea constientizarii consumatorilor de avantajele consumului de produse ecologice, astfel incat acestia sa ofere un pret mai mare pentru produse curate a caror calitate este garantata de un sistem de inspectie si certificare.
Actiunile de informare a producatorilor, de instruire si de promovare a conceptului de agricultura ecologica sunt realizate de catre organizatii de stat si private. Educatia in agricultura ecologica, in vederea formarii de specialisti pentru acest domeniu constituie o preocupare a institutiilor de profil din invatamantul superior.
Ca parte a campaniei de promovare a agriculturii ecologice in Uniunea Europeana, la initiativa Directoratului General pentru Agricultura si Dezvoltare Rurala al Comisiei Europene, a fost creat site-ul www.ec.europa.eu/agriculture/organic/home_ro ce are ca principal obiectiv informarea publicului larg cu privire la sistemul de agricultura ecologica precum si punct de plecare in realizarea campaniilor promotionale in diferite State Membre.
De asemenea, in vederea promovarii produselor ecologice, Comisia Europeana acorda sprijin de pana la 50% programelor de informare si promovare propuse de organizatiile profesionale si interprofesionale din sector, care participa cu minim 20 % din costul real al actiunilor, cofinantarea fiind asigurata de la bugetul de stat, in conformitate cu prevederile Regulamentului (CE) nr. 3/2008 al Consiliului privind actiunile de informare si promovare pentru produsele agricole pe piata interna si in tarile terte si cu Regulamentul (CE) nr. 501/2008 al Comisiei de stabilire a normelor de aplicare a Regulamentului (CE) nr. 3/2008.
Link-uri utile:
http://ec.europa.eu/agriculture/organic/home_ro
http://www.soel.de/english/index.html
http://www.ifoam.org/whoisifoam/index.html
http://www.biofach.de/main/Page.html
www.bioagro.ro/
Sursa: http://www.madr.ro/pages/page.php?self=01&sub=0107
|